Postări

Se afișează postări din iunie, 2017

Cum să-ți rupi picioarele | Beton Festival

Imagine
Am vazut evenimentul pe Facebook, dar nu mi-a trezit un interes major, până când s-au organizat concursuri în urma cărora câștigai o invitație dublă(adică te duceai pe moca acolo) și m-am înscris la toate ca să știu o treabă. Universul a vrut ca eu să merg acolo și am câștigat la Sînzi Brânzi, un flamingo mereu vesel care plutește pe un nor roz, zi de zi de zi de zi. Sâmbătă trebuia să fie o zi ca oricare alta, mă trezesc la 12, plec spre București, mă relaxez și seara plec la concert. Dar n-a fost așa! Nu, nu, nu. Vineri seara am avut o revelație și am zis STOP SOMN, trebuie să fac ceva cu starea mea de spirit mereu posomorâtă și să devin cea mai veselă și cea mai energică persoană din lume. Aveam deja planul în minte, mă trezesc la 8, trag draperiile să intre lumina în cameră, îmi fac ceva bun de mâncare, fac o rundă de cardio, editez poze, scriu articole pentru blog, după plec la București, mă pregătesc intens pentru concert și mă distrez. N-a fost deloc așa ... Prima p

Turist în București | Palatul Suțu

Imagine
RO: Trebuia să mă trezesc foarte devreme, ca să nu fiu nevoită să plec când ardea soarele mai tare. Nu s-a întâmplat așa ... m-am trezit pe la 11 și abia la 1, când se topea și asfaltul, am plecat de acasă. M-am urcat într-o petardă de RATB(zic petardă pentru că era ca o seră care aștepta să explodeze de la atât de multă caldură) și 30 de minute mai târziu eram în fața Palatului Suțu, sau mai nou, Muzeul Municipiului București. Sincer, când am văzut o imagine din interior pe internet(căutând cu totul și cu totul altceva) am zis nu, asta-i la mișto, n-are cum să fie în București. Dar iată-mă fix la intrare cu fix aceeași priveliște ... WOW. Doar WOW. Te lasă fără cuvinte. Și când mă gândesc că am trecut pe lângă clădire de zeci de ori fără să bag de seamă comoara ascunsă acolo. În primă fază am căscat gura pe acolo și m-am mirat și m-am minunat de tot ce se afla în jurul meu. Erau de toate, toate bune de luat acasă. Rochii, genți, cercei, coliere, pian,

Turist în București | Universitate

Imagine
 RO: Continuând seria „Turist în București”, azi voi vorbi despre zona Universitate. Din punctul meu de vedere, este o zonă în care te poți lăsa purtat de val, poți merge acolo unde te duc ochii și inima. Pe lângă acest lucru, poți vizita clădiri și monumete importante ale Bucureștiului și implicit ale României. Rând pe rând, le voi prezenta aici pe cele mai fabuloase și spectaculoase, pe cele care te lasă cu gura căscată. Până atunci, voi lăsa imaginile să vorbească. Poți ajunge aici cu metroul : EN: Continuing the „Tourist in Bucharest” series, today I will talk about the University area. It is an area where you can go wherever your eyes and your heart takes you. In addition to this, you can visit important buildings and monuments of Bucharest and, implicitly, of Romania. One by one, I will present here on the blog the most fabulous and spectacular places. Until then, I will let the pictures speak. You can get here by subway(see the picture