Cum să-ți rupi picioarele | Beton Festival

Am vazut evenimentul pe Facebook, dar nu mi-a trezit un interes major, până când s-au organizat concursuri în urma cărora câștigai o invitație dublă(adică te duceai pe moca acolo) și m-am înscris la toate ca să știu o treabă. Universul a vrut ca eu să merg acolo și am câștigat la Sînzi Brânzi, un flamingo mereu vesel care plutește pe un nor roz, zi de zi de zi de zi.

Sâmbătă trebuia să fie o zi ca oricare alta, mă trezesc la 12, plec spre București, mă relaxez și seara plec la concert. Dar n-a fost așa! Nu, nu, nu. Vineri seara am avut o revelație și am zis STOP SOMN, trebuie să fac ceva cu starea mea de spirit mereu posomorâtă și să devin cea mai veselă și cea mai energică persoană din lume. Aveam deja planul în minte, mă trezesc la 8, trag draperiile să intre lumina în cameră, îmi fac ceva bun de mâncare, fac o rundă de cardio, editez poze, scriu articole pentru blog, după plec la București, mă pregătesc intens pentru concert și mă distrez. N-a fost deloc așa ... Prima parte am făcut-o, după cineva a venit cu ideea de a merge în oraș pentru cumpărături, și nu e frumos să refuzi. Și uite așa mi-am petrecut 5 ore umblând de colo colo și probând zeci de rochii(serios, zeci, pentru că erau făcute pentru păpuși, nu pentru oameni în toată firea). Important este că mi-am găsit ce trebuia și am pornit spre București. De aici se împute treaba ... Am picat lată. LATĂ. M-am trezit la ora 9 seara și am zis aia e, este și mâine o zi. Duminică, m-am trezit devreme, același program ca ziua precedentă, m-am pregătit cât de cât(nici pe departe intens) și am plecat pe la 7 seara spre concert. Am ajuns acolo și le-am spus oamenilor că am câștigat o invitație dublă în urma concursului de pe Facebook și că ulterior am vorbit cu o organizatoare să îmi treacă numele pe lista de invitați, fără să mai fie nevoie de o invitație fizică. Și respectivii nu-mi găseau numele ... le-am arătat conversația, le-am arătat concursul și faptul că eu am fost unul dintre câștigători și dupa ce s-au uitat unul la altul, au dat din umeri și au zis că dacă nu sunt pe listă, asta e, ei n-au ce sa facă. Eram ... mută de plictiseala extremă pe care o emanau cei doi. Noroc, noroc chior că a venit o altă tipă și a zis că ok, intrați, nu e nici o problemă, nu s-au trimis listele finale( ... pe bune? E a doua zi și ultima de festival, e aproape ora la care intră ultimul artist și nu s-au trimis listele?!). Bine că am intrat și nu mai stau acum să despic firul în patru. Era totul super artistic și draguț pe acolo, scena scenă, și puțină lume răsfirată pe colo colo.

Am stat și am ascultat liniștită muzica pusă de Gojira și Planet H care sincer, este exact genul pe care l-aș pune eu dacă aș fi Dj, pentru că îți mișca corpul și mintea. Normal că fizic nu mi-am mișcat corpul prea mult, pentru că nu sunt tocmai genul de persoană lipsită de inhibiții care să danseze singură și să nu-i pese de nimic. În schimb, priveam cu admirație și puțină invidie pe cei care puteau să facă asta. Nu-i timp pierdut, în curând o să fiu și eu printre ei. Am plecat pe la 10.40, chiar dacă CTC încă cânta, autobuzul cu siguranță nu urma să facă o escală specială pentru noi. Am luat-o la pas, și când am văzut autobuzul apropiindu-se foarte mult, am început să alerg și ZDRANG! A fost ca în filme. La început simțeam totul normal, eu alergând ca orice om normal, după care am simțit cu slow motion cum mi se îndoaie laba piciorului(călcasem fix pe porțiunea dintre trotuar și gaura din troutuar), îmi pierd echilibrul și urmează să pic în bot, să-mi rup vreo mână sau vreun picior și auzeam în surdină “Ușoooooor”. După a revenit totul la normal, m-am redresat surprinzător și ... alergasem mai departe chiar de stație ... Deci a trebuit să mă întorc șchiopătând până la autobuz.  După ce m-am urcat, m-a bufnit un râs nebun, incontrolabil, ca în filmele alea cu deștepți. Mă bucuram că am scăpat cu viață și în același timp râdeam de prostia mea măreață.