Cristina Radu

Am participat în luna Noiembrie la Atelierul digital Google, pentru că am văzut că vom vorbi despre Google Analytics, subiect care mă interesa, însă n-am găsit niciodată perioada potrivită pentru a mă documenta și prefer să mi se spună verbal, pe scurt, cât să înțeleg despre ce este vorba. Ei spun așa : „ Atelierul Digital presupune o serie de cursuri gratuite, livrate de traineri certificaţi Google, care au ca ţintă tinerii indiferent de facultate, profil sau ocupatie. Cursul este introductiv, are o durată de aproximativ 2-3 ore şi acoperă următoarele subiecte: - Obiectivele si strategia unei afaceri online; - Cum creezi si promovezi un website; - SEO si SEM; - Web Analytics; - Programe de Afiliere; - Social Media; - Web Marketing; ’’ Eu am reținut că 1. tipul care prezenta, Sorin Sfetcu, este pasionat de mâncare și a început să scrie reviewuri despre restaurante, pentru că de obicei era scrisă doar partea negativă a restaurantelor și atunci când ajungea într-

* am căutat o imagine cu zâmbet(cu dinți) de iarnă, dar nu am mai găsit aceea imagine, așa că m-am folosit de cealaltă( am doar două poze cu zâmbet cu dinți, adică una, că pe cealaltă nu o mai găsesc) și am pus și pe celelalte două poze, bonus, că na ... sunt din aceeași zi și îmi plac foarte mult * V ăzând atât de multe reclame despre albirea dinților, am dezvoltat o mică/mare obsesie legată de coloritul dinților mei. După ce m-am documentat suficient de mult, am aflat că cei de la albirea-dintilor.com sunt singurii care comercializează produse originale (pentru că dacă tot am luat decizia să îi albesc, aș vrea să și rămâm cu ei în gură...) și uitându-mă pe site, am găsit mai multe variante de albire și n-am putut să iau o decizie în acel moment. Însă, am văzut că au un chat online în care, ce să vezi, ar trebui să te ajute cineva cu luarea deciziei corecte. Am dat mesaj, am așteptat și am așteptat și am așteptat ... și m-am ajutat singură și am comandat ce am crezut eu

Am ajuns în Sinop după ce am făcut 12 ore cu autobuzul (în care ce crezi că am făcut? Am dormit tot drumul! ). Am fost cazați într-un cămin care arăta oricum mult mai bine față de cele românești, cu camere foarte spațioase de câte 6 persoane. În spatele căminului era o pădure,  după care stânci însoțite de mare(ocean...). Am avut norocul de a prinde o ... (aș numi-o) expoziție de vapoare. Fotografiatul era interzis, dar românii noștrii ne-au lăsat să facem poze (discret ) pe vasul lor. Am mai fost la un fel de minicetate, gen Turnul Chindiei din Târgoviște, dar fără turn, de unde aveam o vedere foarte bună asupra expoziției de vapoare și o parte a orașului. Am vizitat chiar și o închisoare, părăsită bineînțeles. Arăta urât ... exact cum trebuie să arate o închisoare. În curte era o parte, un fel de scorbură imensă și în interiorul acesteia, o vegetație superbă care se întindea pe peretele imens al scorburii. Era și o barcă imensă, dar nu știu ce căuta acolo. Într-o altă zi

O s ă încep prin a continua momentul de reculegere pentru curentul de la Arenele Romane, pentru că da, iar s-a luat, de data aceasta fix după 2 minute de la începerea concertului celor de la Are You Anywhere. Cred că toată lumea îl știe pe Silviu Pașca sau, mai nou, băiatul cu barba mare. Habar n-aveam că și-a făcut trupă (și ce mai trupă ...). Iarăși știm că el are o voce foarte bună, ceea ce pot spune și despre partenera lui de trupă. Dar, băiatul cu ... sunetul (?!), a fost WOW! Își făcea treaba cu o pasiune extraordinară, se vedea cum simte muzica prin toți porii( sau cel puțin așa îl vedeam eu). Ca trupă per total, sunt super tari. Mi-au plăcut foarte mult melodiile lor și de atunci le ascult în majoritatea timpului, cu cea mai mare plăcere.  A urmat SVK BOY care a rupt la final cu melodia consacrată a lui Macanache, Ăsta sunt eu. Dj Snow, m-a prins tare mult, chiar am dansat grupa mare 30 minute, dar după am obosit și m-am plictisit oarecum, pentru că se tot repe

... O să încep prin a ține un moment de reculegere pentru curentul de la Arenele Romane. Revenind, am plecat de acasa la 19:40, asta cu o panică maximă și o întârziere de 20 de minute față de ce îmi propusesem. Am avut noroc și am prins mijloacele de transport la limită, am băgat un mers alert spre alergat și am ajuns cu ajutorul GPS-ului. Când am ajuns ... eram în dubii, pentru că era pentru prima dată când mergeam acolo și nu auzeam muzică, nu vedeam nici un cort ... Am întrebat paznicul dacă aici se ține vreun concert (gândindu-mă că mă dau cu capul de asfalt dacă cumva printr-o eroare fatală am greșit locul, fiind deja 20:15) și mi-a spus că da, dându-mi indicații spre locul cu pricina. Am ajuns la intrare și văzând lume destul de multă acolo, am intrat pe poartă și vine un domn în vârstă cu o față și o voce de om stresat la maxim, în fază de turbare psihică și îmi spune :

RO: Anul trecut, pe vremea asta, eram la munte cu familia. Totul era frumos: hotel în vârful muntelui cu decor vintage, restaurant cu o mâncare excelentă, saună din partea casei și zăpadă din belșug. Nu că aș fi mare fană a zăpezii, dar e păcat să mergi la munte iarna și să nu ai parte de zăpadă. Am ajuns greu, pentru că drumul nu era deszăpezit și lanțurile abia făceau față, dar important este că am ajuns teferi și nevătămați. Ne-am instalat și am fugit spre cota 2000. Era frig de nu știai de tine, zăpadă de te săturai și oameni de nu aveai loc să te desfășori. Unde era pârtia pentru sanie, trebuia să stai la coadă și să ai grijă să nu-i rupi mâinile sau picioarele cuiva. Când am găsit și eu o porțiune fără oameni și nu foarte abruptă, a venit domnul … paznic(?!) și mi-a spus că nu am voie cu sania acolo … În fine, important e că am făcut poze, multe și frumoase toate. Când am ajuns înapoi la hotel, am hotărât să fac încă o “sedin ță foto”, însă a fost un eșec total.

Seara eram foarte ho tărâtă să merg la paradă, să fac poze care mai de care mai spectaculoase. Dimineața ...m-am gândit să fiu totuși mai spectaculoasă ca să pot să fac și câteva poze după paradă, într-o locație la fel de spectaculoasă. Nimic nu se potrivea cu nimic și am hotărât să stau acasă. După 15 minute... mi-am schimbat traiectoria hotărârii și am zis că dacă tot sunt în București, să fac un efort și să merg și să mă laud rudelor că după toți acești ani de văzut parada la tv, am văzut-o și în realitate. Am luat ce am apucat și m-am dus la metrou. La Unirii... peronul plin ochi. La ora 11, când teoretic toată lumea e deja acolo, metroul era încă supraaglomerat. Veneau metrouri dupa metrouri și plecau pline până la Aviatorilor. De acolo nu aveai nevoie de GPS, pentru că turma de oameni era mult mai bună. Haos peste haos peste haos la intrare, haos peste haos peste haos peste haos peste haos la încercarea de a vedea ceva concret.