V for Balaban | Revanșa








Revanșa? Da, revanșa. Data trecută, când m-am hotărât să particip la V for Vintage ediția 17, a trebuit să trec printr-o serie de peripeții și să ajung acolo încălțată cu cea mai proastă pereche de adidași a mea și cu cea mai puțin fashionistă ținută. Sinceră să fiu ... nu mă așteptam să fie un eveniment de o asemenea amploare și toată lumea să fie țais ... Să nu mai zic de gafa gafelor! Am fost pentru vintage și am plecat cu ochii în soare pentru că nu mi-am dat seama că mai există o altă intrare în care se află vintage-ul ... și nici n-am întrebat că mi-era rușine ... cine a zis „Cu rușinea mori de foame!” ... nu s-a înșelat deloc.
(Click ->aici-< pentru a citi articolul de la ediția trecută)

De data asta, m-am îmbrăcat la patru ace(vorba aia), mi-am luat pantofi cu cioc și toc (vorba bunicii mele) și am plecat spre locație. Toate bune și frumoase, ajung acolo, pac haine, pac vintage mă uitam și mă tot uitam și când ridic privirea ... Andreea Balaban ... știam că o să fie acolo(era și culmea să nu știu) și eram pregătită emoțional de acasă, dar socoteala de acasă nu se pupă cu cea din târg. Deja parcă era mai cald în cameră și gândirea mea cedase. Auzeam din când în când “Să știi că am venit pentru tine” în conversațiile fetelor care se aflau acolo și veniseră să o vadă pe bloggerița/vloggerița lor preferată și am simțit că V for Vintage se transformase în V for Balaban și Vintage, ceea ce din punctul meu de vedere este cea mai bună combinație. Mă mai uitam și fix în momentul ăla se uita și ea, știam că trebuie să mă bag în seamă, știam ce trebuie să zic, dar nu puteam nici dacă mă forțai. Și cum stăteam eu așa în panica mea aud din spate “Dacă nu vrei să vi tu la mine, vin eu la tine.” Dacă mai devreme ziceam că îmi cedase gândirea, acum mă simțeam ca o legumă, se instalase ceață în privirea mea și emoțiile o luam razna. Dacă cei de la emisiunile culinare spun că le fuge pământul de sub picioare atunci când așteaptă verdictul, înseamnă că n-au cunoscut-o pe Balaban... să vadă acolo trăire.
Am îmbrățișat-o, după m-am uitat la ea, după am îmbrățișat-o iar, am vorbit puțin și ușor, ușor îmi reveneam la normal. Am făcut și o poză ca să am cu ce mă lăuda acasă. Deja se formase o gașcă de fete pe acolo, dar simțeam că nu e momentul meu și am zis că de data asta nu mă aventurez. Poate data viitoare când o să fiu mai sigură pe mine, nu se știe niciodată. M-am mai uitat pe acolo, mi-am găsit în cele din urmă și o pereche de cercei care să nu-mi sfâșie portofelul și am plecat. Nu înainte să o mai salut încă o data pe Andreea. Dar nici acum n-a fost ușor ... Am urmărit-o puțin, să văd cum stă treaba, să nu fie prea multă lume în jur, să nu fie ocupată cu altceva, chestii d-astea normale. Am prins-o în cele din urmă afară. Și am ieșit ... și ... stăteam la 5 metri distanță cu spatele ... și încercam să-mi fac iar curaj ... și iar încercam .... până mi-am dat seama că e nasoală rău treaba cu lipsa curajului sau mai bine zis ... a tupeului și am pus piciorul în prag și m-am dus. Am stat câteva secunde „în umbră”, cât să mă observe și am început să vorbesc complet normal și relaxat, am stabilit și o dudă care sper să se întâmple în cele din urmă și ne-am mai tras o poză ca să fiu sigură că arăt omenesc măcar în una. Dacă are cineva leac pentru simptomele mele ... promit că o să fiu client fidel. Până atunci, nu-mi rămâne decât să tot încerc.


Am plecat spre cel de-al doilea eveniment, dar nu înainte să mă opresc la Universitate să văd ce se întâmplă pe acolo. Erau câteva tarabe cu diverse chestii și prima dată m-am oprit la taraba cu ochelari de soare ca să-mi iau o pereche cat eyes pe care o tot caut de ceva timp și apoi m-am mutat apoi la una ... cu vechituri ... și ce mai vechituri ... Dar când am auzit că o sticluță puțin mai mare ca unghia mea care avea două fire de globen costă 50 lei ... dar vânzătorul este atât de amabil încât mi-o lasă la 40 lei ... am zis nu se poate ... m-am mai uitat, ba o gentuță, ba o cutie de bijuterii minusculă dar foarte frumoasă ... dar toate foarte scumpe! Oamenii știau ce vând acolo(din păcate) și țineau de preț ca de ochii din cap. Asta e, data viitoare poate am mai mult noroc. Până atunci, mă mulțumesc și cu o pereche de cercei.





Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

The Backyard Party Ploiești

Imagine
Mereu fac prostia de a-mi imagina cât de spectaculoase vor fi lucrurile atunci când merg la un evenimentl oricât de banal ar fi el. Și ajung acolo și constat că ... nimic din ce mă așteptam nu era așa. S-a întâmplat și la marele eveniment din Ploiești, The Backyard Party. Eram proaspăt ajunsă acasă după ce fusesem 4 zile în Vama Veche la Sunset Festival când am auzit de el, și după atmosfera super mișto de acolo abia așteptam încă o ocazie ca asta. M-am agitat să iau repede bilet pentru că (cică) erau foarte puține și nu acceptam să ratez asemenea eveniment .  Când le-am luat și am văzut scris pe bilet private party ... ce să mai ... mă imaginam cum intru pe niște porți înalte de fier după care se afla o casă spectaculoasă și proprietarul era un super gangster care ne aștepta pe toți să petrecem cu el și că în spatele casei se afla scena cu multe lumini și boxe multe puse prin toate locurile și un bar mișto cu băutură multă și multe fotolii umplute cu polistiren
Citiți mai multe

1 Decembrie : Paradă și spiriduși

Imagine
Seara eram foarte ho tărâtă să merg la paradă, să fac poze care mai de care mai spectaculoase. Dimineața ...m-am gândit să fiu totuși mai spectaculoasă ca să pot să fac și câteva poze după paradă, într-o locație la fel de spectaculoasă. Nimic nu se potrivea cu nimic și am hotărât să stau acasă. După 15 minute... mi-am schimbat traiectoria hotărârii și am zis că dacă tot sunt în București, să fac un efort și să merg și să mă laud rudelor că după toți acești ani de văzut parada la tv, am văzut-o și în realitate. Am luat ce am apucat și m-am dus la metrou. La Unirii... peronul plin ochi. La ora 11, când teoretic toată lumea e deja acolo, metroul era încă supraaglomerat. Veneau metrouri dupa metrouri și plecau pline până la Aviatorilor. De acolo nu aveai nevoie de GPS, pentru că turma de oameni era mult mai bună. Haos peste haos peste haos la intrare, haos peste haos peste haos peste haos peste haos la încercarea de a vedea ceva concret.
Citiți mai multe

10 lei poza

Imagine
Mă aflam în Neptun, seara în jurul orei 10 și veneam din parcul de distracții cu 5 copii după mine. În drum spre apartamentele în care eram cazați se aflau două mascote, Mickey și Minnie Mouse. Prima reacție a celui mic a fost să sară s-o îmbrățișeze pe Minnie (drept să spun, asta a fost și dorința mea când i-am văzut cu câteva ore în urmă... doar că nu se știe niciodata ce dement se află în spatele acelui costum). Și vine și Mickey(că na…) și o îmbrățișează(sugrumă) pe una dintre fete și zice `hai toată lumea, 10lei poza, e gata într-un minut`. În gândul meu suna a glumă având în vedere că aveam aparatul în mână(adică…de ce le-aș fi dat 10 lei ca să le fac o poză?) și i-am spus că nu avem bani(de dat pe poz ă) .
Citiți mai multe