Palace of Versailles| Made of GOLD




[EN]: Since a few days I am trying to find the perfect words. But I just can’t. It was too overwhelming. Everything is overwhelming at Palace of Versailles. Starting with the queue ... continuing with majesty and wealth of the outside and the inside, reaching up to the bedroom made of gold which was not used by anyone and which was done only to prove the power and ending with the enormous gardens, so good maintained to the last leaf. It is overwhelming to think, even for a second, how would be to live there ...

I have gone from this bohemian state to a panic state ... I was leaving the castle and I decided to go to the bathroom because it was close. And I was carrying my DSLR on my shoulder and I left it besides me until I was done there. 
 In the next second, I wake up staying on the stairs, admiring everything around me and eating a sandwich, when a lightning stroke thought paralyzes my brain "have I taken my DSLR from the bathroom?" The worst part of this story was that ... it was not even my DSLR ... and I get up, half of my body was already paralyzed, and I was starting to look in the backpack because was the only place that could be. And was there! Oh Good... I felt my blood flowing through my body ... of course, I did not tell anyone. I sat down and I ate my sandwich.

I left after many hours tired, happy and sad at the same time.






[RO]: De câteva zile încerc sa găsesc cuvintele potrivite... Dar nu reușesc. A fost mult prea copleșitor. Totul este copleșitor la Palatul Versailles. Începând cu coada de la intrare care se întinde pe vreo 8 rânduri ...(o sa înțelegeți exact ce spun în momentul în care veți ajunge acolo), continuând cu măiestria și bogăția exteriorului și mai ales cea a interiorului, ajungând până la dormitorul din aur care nu a fost folosit de nimeni și care a fost făcut doar pentru a demonstra puterea și terminând cu grădinile imense, atent structurate și bibilite până la ultima frunză. Este copleșitor să te gândești, chiar și pentru o secunda, cum ar fi sa trăiești acolo.

Am trecut de la starea aceasta foarte boemă la o stare de panică sufocantă... ieșeam din castel răvășită toată de la atât de multă opulență și am decis să mă duc la baie, că tot era aproape. Și aveam aparatul pe umăr și am decis să-l las lângă mine până îmi fac eu treburile.

Și în secunda următoare mă trezesc pe scări, admirând tot ce era în jurul meu și mâncând un sendviș, ca la palat, când un gând fulgerător îmi paralizează creierul “oare am luat aparatul din baie?”. Partea cea mai nasoală din povestea asta era că nici măcar nu era aparatul meu ... și mă ridic încremenită, jumătate din corp deja nu-l mai simțeam și încep să caut în ghiozdan ... era singurul loc în care putea fi ... și era acolo... ERA ACOLO! Doamne ferește ... am simțit cum îmi curge iar sângele prin corp ... bineînțeles, nu am spus la nimeni. M-am așezat și mi-am mâncat în continuare sendvișul.

Am plecat după foarte multe ore, obosită, fericită și tristă în același timp.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Backyard Party Ploiești

1 Decembrie : Paradă și spiriduși

10 lei poza