Airplane Mode: ON

EN: I woke up after 30 minutes of opening and closing doors, and the same phrase repeated for million times "let's do not forget something". After we sealed the luggage with the foil (5euro for a huge role that reached for 6 big luggage, compared to 7euro that we should have paid for each luggage, so 40euro for all luggage), we climbed into the car and went we were. When we arrived at the airport, we sat down to the queue, until one of the employees came and told us that the flight will be delayed so we sat down to one corner, and we were waintg, watching to the screen that announces the opening of the check-ins. I spent more than 30 minutes there, and suddenly I hear my sister whisper: "It's open." Then something torn from the movies happened: there was not even one person in the queue and in no more than 30 seconds, while each of us took his luggage, there were over 50 people waiting in line... After we left the luggage, we went to security, where only I, I know how I felt. I thought that my precious sneakers, for which I have been crying for months, could contain iron and ... look how in a fraction of a second, I am going to choose between staying home with my sneakers or going to France, but no, the destiny said, "Cristina, go with your sneakers to the moon and back." After that, we went to passport control and finally at gate 22. We already knew that our flight it would be one and a half hours late, but as an hour passed, an extra hour was add to delay ... after 3 hours of hunger (because ... a menu from Burger King was 10euro and in all other place a tiny sandwich was 7 euro ... and in no case will I give 4 times more on something which we all know what will happen ...) I decided to take something decent. And finally, I found a vegetable soup at 3 euro, with which I roasted terribly and which was full of oil, but I ate that soup fast because my stomach was into a terrible pain. Next time, I'll take a box full of sandwiches with me. Just in case. We spent one more hour in the airport, while people waiting for the flight to Italy for more than 8 hours, started to make noise, small children needed the intervention of doctors ... people were arguing on the sockets ... Finally, I took my eyes off the phone and I saw "Go to gate" on the screen. I said, "Let's go, brothers, it's our time". We set ourselves in the queue, we waited 15 or 20 minutes for the crew to come, after that we got on a bus, we waited in it for about 10 minutes and then we got directly on the plane. The stewardesses only came to the little children with water, bread, toys ... Miss ... what about "Women and children first "? And when I had one more minute untill I'll pass out, our stewardes come with a stroller full of food. Obviously, the children were first served, but when it came to me ... I ate everything without blinking. And when I felt like I can eat another one, I get the magical question, "Do you still want one?" I was in ecstazy. I also ate the second portion of chicken breast with potatoes, mushrooms, carrots + cranberry cake + chocolate + water + juice + tea without blinking. Mdfkr ... a luxury life and we were not even in the first class. Now I'm quiet, my belly is full and my mind is clear, and I write my experience still very fresh, while the airplane has some minor turbulence, but the fluffy clouds and the airplanes which pass right next to us eliminates any trace of sadness or fatigue.

#feelinglucky

RO: M-am trezit după 30 de minute de trântit uși și aceeași frază repetată de un milion de ori "să nu uităm ceva". După ce am sigilat bagajele cu folie(20lei o rolă imensa care a ajuns pentru 6 trolere mari, față de 30lei pe care ar fi trebuit să plătim pentru fiecare troler, deci 180lei pentru toate), le-am urcat în mașină și duși am fost. Ajunși la aeroport, ne-am așezat cuminți și cu zâmbetul pe buze la coadă, până când a venit unul dintre angajați și ne-a spus că zborul va avea întârziere și ne anunță pe parcurs tot ce trebuie.Ne-am retras într-un colț și ne tot uitam la ecranul care anunța deschiderea check-in-gurilor, toate fiind deschise, mai puțin al nostru. Am stat mai bine de 30de minute și o aud în surdină pe sora mea : "S-a deschis". Apoi, ceva rupt din filme s-a întâmplat: nu era nici măcar o singură persoană la coadă și în maxim 30de secunde, timp în care fiecare dintre noi și-a luat bagajul... au apărut peste 50 de persoane care așteptau la coadă. Parcă răsăriseră din pământ, exact ca în filmele cu zombie, doar ca de 10 ori mai repede. După ce am scăpat de bagaje, ne-am dus la securitate, unde numai eu știu cum am trecut la gândul că prețiozitățile mele de adidași pentru care am plâns luni întregi ar putea conține fier și … uite cum într-o fracțiune de secundă o să fiu pusă să aleg între a sta acasă cu adidașii mei sau a pleca în Franța, dar nu, destinul a zis: “Cristina, du-te tare, cu tot cu adidași.” După treci iar de controlul pașapoartelor și într-un final, la poarta 22. Știam deja că va avea o întârziere de o oră și jumătate, dar cum mai trecea o oră, cum se adăuga o oră în plus la întârziere ... după 3 ore de făcut foamea(pentru că … ce să vezi, un meniu de la Burger King era 48lei și în toate celelalte locuri un amărât de sendviș era 32 lei ... și în nici un caz nu voi da de 4 ori mai mult pe ceva care…știm cu toții ce se va întâmpla… nu, nu, nu) am decis să îmi iau ceva decent. Și am găsit într-un final o ciorbă de legume la 13 lei cu care m-am fript groaznic și care colcăia de ulei, dar am mâncat-o dintr-o înghițitura la ce dureri de stomac aveam. Data viitoare imi voi lua un bax de sandvisuri cu mine. Pentru orice eventualitate. Am mai stat o oră, timp în care oamenii care așteptau zborul spre Italia de mai bine de 8ore, au început sa facă ca toate ielele, copiilor mici le-a venit rău și a necesitat intervenția unor medici ... oamenii se certau pe prize .. ce să mai, totul roz. Într-un final ridic ochii din telefon și văd pe ecran "Go to gate". Zic haideți fraților ca e momentul nostru. Ne-am pus primii la coadă, am mai așteptat 15-20 de minute să vină echipajul, ne-am urcat într-un autobuz, am mai așteptat și în el vreo 10minute și după direct în avion. Stewardesele veneau doar la copiii mici cu apă, pâine, jucării ... Domniță…cum rămâne cu “Femeile și copiii primii”?  ... Și fix când mai aveam 1 minut până să mă scurg pe podea și să leșin, vin drăgălașele noastre stewardese cu un cărucior de mâncare. Evident că tot copii au fost primii serviți, dar și când a ajuns la mine ... am mâncat TOT fără sa clipesc. Și când simțeam că parcă mai merge ceva așa, primesc întrebarea magică "Mai vreți o porție?" Eram în EXTAZ. Am mâncat și a doua porție de piept de pui cu cartofi, ciuperci, morcovi + prăjitura cu afine + ciocolată + apă + suc + ceai. Mdfkr ... viață de lux și nici măcar nu eram la clasa I. Acum stau liniștită, cu burta plină și mintea limpede și îmi scriu pățaniile încă foarte proaspete, în timp ce avionul are parte de câteva turbulențe minore, însă norii pufoși și avioanele care trec exact pe lângă noi, elimină orice urmă de tristețe sau oboseală.

#feelinglucky