Sprâncene? Ce? Cum? Unde? Cât?


Nu știu unele cum sunt, dar eu când aud de sprâncene simt cum îmi paralizează corpul ... M-am pensat prima dată în clasa a 8-a, singură, luând doar câteva fire pentru că deja îmi cam intrau în ochi ... Tot în clasa a 8-a, am pus piciorul în prag și m-am dus la pensat. De la stadiul în care îmi intrau in ochi, am ajuns la stadiul în care erau foarte subțiri și foarte arcuite. Am dus-o așa ceva timp, până când m-am deșteptat și am zis că nu este ok, nu arată deloc naturale și trebuie să schimb asta.
Abia aici începe adevărata provocare a pensatului.
Le-am lăsat să crească și am încercat să mă pensez singură ... nu mi-a ieșit deloc ceea ce voiam eu de fapt. Le-am lăsat să crească iar și m-am dus la un salon din Ploiești cu poza pregătită. Nu am arătat-o pentru că am zis lasă că știe ea ce face. Tot pensa, tot pensa ... îmi ieșea inima din piept pentru că nu era necesară atât de multă smulgere pentru ceea ce voiam eu. După vreo 30 de minute, s-a terminat procesul și m-am uitat în oglindă ... Am simțit că mi s-a oprit inima ... Forma, foarte ok, nici un reproș, dar grosimea ... erau groaznic de subțiri ... vorba aceea, de ce ți-e frică, de aia nu scapi.
Ca idee, erau atât de subțiri, încât trebuia să le dublez cu creion și fard ...
Le-am lăsat iar să crească, iar vai de viața lor ... până când am găsit o make-up artistă tot din Ploiești care avea poze cu înainte și după la sprâncene de îți dădea senzația că e Dumnezeul sprâncenelor. Mi-am făcut programare, totul bine și frumos, am ajuns la ea, m-am pus pe scaun, a luat o riglă specială pentru sprâncene, eram super fașcinată, deja mă gândeam că o să fie experiența vieții mele. A început ea să penseze, nu aveam nici un stres, că na ... fata e profesionistă, știe ce face. Când a terminat, nu că mi s-a oprit inima, am zis că mor de-a binelea. Erau atât de subțiri, încât abia le puteam vedea ... Am plâns tot drumul spre casă, am plâns și acasă toată ziua și am zis că de acum în colo nu o să mai am încredere în nimeni când vine vorba de sprâncene.
Și pentru că prețul este o caracteristică mai mult sau mai puțin importantă :
1. pentru pensatul neprofesional, fără nici o pretenție stilistică pe care l-am avut în clasa a 8-a, dădeam 5 lei (sumă perfect realistică în raport cu execuția)


2. pentru pensatul semiprofesional de la salon, cu așteptări stilistice medii, am plătit 15 lei (foarte ok pentru ceea ce a realizat, doar că grosimea finală pe mine personal m-a traumatizat)


3. pentru pensatul profesional, cu pretenții inimaginabile, glorioase ca la Hollywood, am dat 50 lei... 50 lei pentru o mizerie ... mă declar de o mie de ori mult mai satisfăcută de cel de la salon ... 
(am fost atât de dezamăgită și frustrată după experiența de mai sus, încât nici măcar o poză nu mi-am făcut până când au crescut iar)

În momentul de față, încerc cu bine, cu rău să le fac singură. Este foarte clar că în 95% din cazuri mă pensez așa, să zic că m-am pensat și să nu arăt ca o bufniță. Dar și când mă pensez așa ca la carte ... stau o oră sigur. Măcar așa nu am cum să fiu dezamăgită și rămân și cu banii în buzunar.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

The Backyard Party Ploiești

Imagine
Mereu fac prostia de a-mi imagina cât de spectaculoase vor fi lucrurile atunci când merg la un evenimentl oricât de banal ar fi el. Și ajung acolo și constat că ... nimic din ce mă așteptam nu era așa. S-a întâmplat și la marele eveniment din Ploiești, The Backyard Party. Eram proaspăt ajunsă acasă după ce fusesem 4 zile în Vama Veche la Sunset Festival când am auzit de el, și după atmosfera super mișto de acolo abia așteptam încă o ocazie ca asta. M-am agitat să iau repede bilet pentru că (cică) erau foarte puține și nu acceptam să ratez asemenea eveniment .  Când le-am luat și am văzut scris pe bilet private party ... ce să mai ... mă imaginam cum intru pe niște porți înalte de fier după care se afla o casă spectaculoasă și proprietarul era un super gangster care ne aștepta pe toți să petrecem cu el și că în spatele casei se afla scena cu multe lumini și boxe multe puse prin toate locurile și un bar mișto cu băutură multă și multe fotolii umplute cu polistiren
Citiți mai multe

1 Decembrie : Paradă și spiriduși

Imagine
Seara eram foarte ho tărâtă să merg la paradă, să fac poze care mai de care mai spectaculoase. Dimineața ...m-am gândit să fiu totuși mai spectaculoasă ca să pot să fac și câteva poze după paradă, într-o locație la fel de spectaculoasă. Nimic nu se potrivea cu nimic și am hotărât să stau acasă. După 15 minute... mi-am schimbat traiectoria hotărârii și am zis că dacă tot sunt în București, să fac un efort și să merg și să mă laud rudelor că după toți acești ani de văzut parada la tv, am văzut-o și în realitate. Am luat ce am apucat și m-am dus la metrou. La Unirii... peronul plin ochi. La ora 11, când teoretic toată lumea e deja acolo, metroul era încă supraaglomerat. Veneau metrouri dupa metrouri și plecau pline până la Aviatorilor. De acolo nu aveai nevoie de GPS, pentru că turma de oameni era mult mai bună. Haos peste haos peste haos la intrare, haos peste haos peste haos peste haos peste haos la încercarea de a vedea ceva concret.
Citiți mai multe

10 lei poza

Imagine
Mă aflam în Neptun, seara în jurul orei 10 și veneam din parcul de distracții cu 5 copii după mine. În drum spre apartamentele în care eram cazați se aflau două mascote, Mickey și Minnie Mouse. Prima reacție a celui mic a fost să sară s-o îmbrățișeze pe Minnie (drept să spun, asta a fost și dorința mea când i-am văzut cu câteva ore în urmă... doar că nu se știe niciodata ce dement se află în spatele acelui costum). Și vine și Mickey(că na…) și o îmbrățișează(sugrumă) pe una dintre fete și zice `hai toată lumea, 10lei poza, e gata într-un minut`. În gândul meu suna a glumă având în vedere că aveam aparatul în mână(adică…de ce le-aș fi dat 10 lei ca să le fac o poză?) și i-am spus că nu avem bani(de dat pe poz ă) .
Citiți mai multe