Iași - mister și istorie







Am ajuns în Iași după un drum foarte lung și primul lucru pe care l-am văzut a fost gara. Băi tati ... ce s-a întâmplat aici?! Mă simțeam undeva în 2067 unde România acordă atenție gărilor, prin recondiționarea lor. Dar nu, eram în 2017 și gara arăta ca un palat scos din cutie cu tot cu fundiță.
L-am crezut pe cuvânt pe Google Maps și am luat tramvaiul, păcat că nu spune și de pe ce parte ar trebui luat și uite așa m-am trezit că mă duc în partea total opusă(cu tot cu bilet deja compostat...). Nu-i nimic, am coborât, l-am luat pe cel corect, am ajuns la Palas Apartaments(ce mai loc ... abia aștept să vorbesc despre el într-un articol următor), pac un duș, pac o masă gustoasă și mi-am dat seama că mă simt așa ... puțin exotică și că vreau niște poze în sera aia mișto din Grădina Botanică. M-am echipat și dusă am fost. Ajunsă acolo am profitat de reducerea pentru studenți(parcă nu e chiar atât de rău să fi student) și am pornit în explorare. În drumul meu spre ACEA seră pe care am văzut-o pe internet și simțeam efectiv viitoarele mele poze exotice, dau de o înfundătură pozabilă cu o lumină nicicum.



 Bam bam bam bam, mamă ce poze mișto, dar hai la seră. Ajung la seră, văd ușa, mă îndrept spre ea ca un pui de rândunică proaspăt scos în lume și ... era închisă. ERA ÎNCHISĂ ...  Am dat târcoale, poate, poate mai există o intrare ... nimic ... nimic ... toate exotismele mele s-au dus pe apa sâmbetei...



Am intrat în serele de lângă, dar nici una nu era ca ea ... m-am dus s-o mai privesc o dată și am plecat în explorarea celei de-a doua parte a grădinii. Acolo am găsit un fel de ... templu(evident că nu era un templu, dar așa am simțit eu acel loc), foarte pașnic, dar totuși impunător. L-aș vedea numai bun de concerte! Pe lângă asta, m-am pozat și lângă o fântână în timp ce mă rugam să nu mă înțepe o albină cât degetul meu ... în cele din urmă, am scăpat cu viață!





Am continuat cu Bojdeuca lui Creangă. Arată foarte simpatic de la intrare, dar nici interiorul nu se lasă mai prejos. Doamna de acolo, ori era foarte pasionată despre istoria bojdeuncii, ori îi intrase în reflex să fie așa. Una peste alta, era o prezență foarte plăcută și m-am simțit onorată să stau(chiar dacă a fost doar pentru câteva minute) în același loc în care oameni cu valoare precum Ion Creangă și Mihai Eminescu au locuit. Biletul pentru studenți era 1 leu, iar pentru adulți 5 lei. Se puteau face poze în interior(surprinzător pentru Iași), dar costa 20 lei. Am decis să nu mă aventurez de data asta. 



 Și ultima, dar nu cea din urmă ...
Piiiiiiiiiisiiiiiiiiiiiiiiiiiii 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Backyard Party Ploiești

1 Decembrie : Paradă și spiriduși

10 lei poza