20 de lucruri pe care le-am învățat până la 20 de ani


Hei, hei pisicei. Revin astăzi cu o listă de 20 de lucruri pe care le-am învățat până la 20 ani și pe care mi-aș fi dorit să le conștientizez cu mulți ani în urmă, dar niciodată nu este prea târziu și important este să avem ceva(bun) de învățat în fiecare zi.

1. Familia o să îți fie alături oricum, oricând, oriunde.

2. Când mama ta îți spune că mica ta prietenie o să termine foarte curând, că o să te doară toate alea peste 10 ani dacă nu te îmbraci bine atunci când trebuie, că încărcătorul ăla vechi de la primul tău telefon e în al treilea sertar din dreapta(deși tu ai căutat acolo de cel puțin 3 ori), CREDE-O! Așa este ÎNTOTDEAUNA.

3. Iubirea adevărată înseamnă să îți pese mai mult de cel de lângă tine decât de tine.

4. 6 ore de somn și 18 ore de muncă o să-ți aducă mult mai multă satisfacție decât 18 ore de somn și 6 ore de muncă.

5. Totul are un preț(Frate, frate, dar brânza e pe bani).

6. Poți realiza orice atât timp cât crezi în acel lucru și ești dispus să investești timp în el.

7. Dacă vrei să slăbești, ori o faci cum trebuie, ori nu o mai faci. Nu există cale de mijloc.

8. Dacă ai văzut ceva mișto, dar nu ești sigur/ă că merită salariul pe o lună, așteaptă câteva zile. Dacă și atunci o să îți placă și crezi că viața ta nu poate continua fără el, ia-l.

9. Alege încălțăminte făcută pentru picioare(și aici mă refer la acei pantofi în care poți să mergi fără să ți se îndoaie picioarele de durere după 30 de minute de stat în ei).

10. Karma se întoarce cu vârf și îndesat, de multe ori când te aștepți cel mai puțin.

11. Dacă ai ambiția, voința si curajul să fii tu omu principal - super personajul, o să vezi cum se schimbă peisajul.        –Macanache-

12. Suntem prea săraci ca să ne cumpărăm lucruri ieftine.
(Simt nevoia să traduc puțin – ideea de bază este că atunci când îți iei (de exemplu) încălțăminte la 30-50lei, o porți de maxim 3 ori și se rupe și tot cumpărând mereu câte o pereche, ajungi și fără bani și fără încălțăminte, dar dacă îți cumperi o pereche din piele naturală și dai 150-200 lei, o ai cel puțin 1 an de purtări zi de zi de zi de zi)

13. Trăiește clipa.

14. Când ajungi la 20 de ani, nu o să mai fie atât de cool să îi ceri mamei tale 5 lei ca să îți cumperi un suc.

15. Cu rușinea mori de foame(și la propriu și la figurat).

16. Cere și ți se va da(chiar dacă crezi că este imposibil să primești, o să rămâi surprins).

17. Viața este prea scurtă, spune NU când nu vrei, nu îți place să faci ceva.

18. Du-te la toate evenimentele la care vrei să mergi.

19. Călătorește oricât de des poți, merită fiecare bănuț.

20. Viața nu miroase a Nina Ricci. –Macanache- 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

The Backyard Party Ploiești

1 Decembrie : Paradă și spiriduși

10 lei poza