Blestemele Stand-Up-ului

Era început de facultate și am primit propunerea de a merge la Stand Up la Costel. Eu fiind mare fană Bobonete ... n-am prea vrut inițial, dar am zis să-i dau o șanșă.

Treaba nasoală era că aveam o zi lungă de cursuri și nu aveam timp să mă duc acasă să mănânc o mâncare caldă, gătită, să-mi revin puțin ... așa că de la curs m-am dus direct la Stand Up . Când să scot banii să plătesc biletul, baaam 20 de bănuți de câte 1 ban se duc în toate direcțile și fac un zgomot excelent. De ce aveam atât de mulți bani mici pe care toată lumea îi aruncă? Pentru a enerva o casieriță de la supermarket în momentul în care devine arogantă și se crede superioară oricui ( ce vrei ... fiecare cu ale lui) . Ne-am fâțâit puțin, pentru că eram mulți și nu aveau sufient spațiu ca să putem fi toți în același loc, dar am răzbit până la urmă.

Să recapitulăm . Zi plină de cursuri, adică o oboseală grozavă, adică chef de nimic . Trebuia să fie un show mult prea bun și palpitant ca să-mi capteze atenția . Și ce să vezi ... chiar a fost ! La un moment dat eram în starea aia de somn( gen atunci când crezi că ai adormit și corpul zice nu, încă nu-i momentul și tresari brusc) pentru că știm cu toții că la evenimente există și o parte introductivă . Dar după lucrurile au început să fie interesante, mult mai interesante și automat atenția mea câștiga teritoriu . Am râs copios la o glumă. Era cam așa : "Stăteam în stația de autobuz. Autobuzul venise și în dreapta mea văd o femeie bătrână care alerga după autobuz. Deja mă simțeam vinovat că iau parte la așa ceva, pentru că șcenariul era clar. Femeia aleargă, mai are doi pași până să urce în autobuz și ce să vezi, ușile se închid, autobuzul pleacă și femeia înjură. Mă gândeam ... la 70 de ani, unde alergi? Ai pensie, trebuie să stai liniștită, nu să alergi după autobuz . Și după am realizat ceva ... ani întregi am înjurat șoferul de autobuz când mi se întâmpla asta, pentru că am fost și eu student și na ... L-am înjurat pe acel om care face zilnic același traseu de rahat, în același oraș de rahat și singura lui bucurie e să-ți închidă ușa în nas. Cred că se simte ca într-un joc . Se uită în una dintre oglinzi, că doar are o mie de oglinzi din care poate vedea în orice unghi posibil și zice: "Ohoho, uite-l cum se apropie . Hmmm, mai are puțin, se apropie, se apropie, încă un pas." Bam, apasă butonul, se închid ușile, se aud înjurături din exterior, însă el este satisfăcut sufletește și își poate continua drumul." S-a terminat show-ul, am plecat spre autobuz, iar în locul unde era stația oficială se făceau ceva lucrări și ca să nu se încurce traficul, oprea mai în față. Vine autobuzul, aștept cu satisfacția că am reușit să-l prind, pentru că mă grabisem să-l prind șiiii ... oprește în stația veche ... alerg spre el(zic na ... mă vede) mai aveam vreo 5 metri până la el, închide ușile și pleacă ... Nu a mai fost deloc amuzant. Și uite așa am mai stat încă 40 de minute(în frig) în stația următoare pentru a nu mai exista o altă problemă de genul.

Morala : Nu alerga după autobuz. Mergi lejer. Dacă-l prinzi bine, dacă nu, iar bine. O sa vină oricum următorul.