Cazinoul din Sinaia | Să vezi și să nu crezi

Nici nu știu cu ce să încep ... m-am grăbit să prind ultimul tur (găsiți –> aici <– programul complet), dar era un vernisaj și nu se putea intra. Nu a fost chiar atât de grav, pentru că oricum venisem și pentru o sesiune de poze și îl puteam vizita și a doua zi. Dar ... oamenii roiau în Parcul Dimitrie Ghica unde se află Cazinoul și Hotelul Palace și nu puteam să mă desfășor în voie. Nu a durat mult până a început ploaia, toată lumea a plecat și am putut să țopăi liniștită cât vreau (Mami, să știi că eram îmbrăcată, chiar dacă nu pare și nici nu am răcit).

După am fost să caut un local unde să mănânc mult, bun și ieftin așa cum vrea orice român. După ce am căutat păreri pe Google despre cam tot ce se afla în Sinaia în materie de restaurant, am ajuns la concluzia că „La Strada” este exact ceea ce caut. Restaurant ok, nimic extravagant, intim și prietenos. Personalul a fost foarte ok, toată lumea vorbea frumos, mâncarea absolut gustoasă și cu 25lei/ persoană mănânci felul 1+felul 2+ ceva de băut de simți că nu mai intră nici măcar aerul în tine(găsiți –> aici <– meniul lor cu tot cu preturi).

A doua zi, am fost iar pe grabă să prind primul tur și am reușit pe ultima sută de metri. Vreau să menționez că există ghid și deși la început mi s-a părut o fire foarte nesuferită, la sfârșit chiar m-a încântat prezența.

Istoria este una de-a dreptul fașcinantă și simt nevoia să las câteva pasaje aici : “Impunătoarea clădire a fost construită în timp record, de numai un an (1912-1913), pe locul unde se afla cândva vila Ghica, prima vilă a staţiunii, înălţată de prinţul Dimitrie Ghica. Prin eleganţa şi jocurile sale, Casino-ul va deveni în scurt timp o atracţie irezistibilă a staţiunii. Weekend-urile la Casino atrăgeau protipendada pentru ruletă, jocuri de cărţi (baccara, braziliană), rummy, şah, table şi ţintar. La ora 16:00, când se deschideau sălile de joc, „slujitorii viciului” coborau din „trenul de plăcere” Bucureşti-Sinaia care circula sâmbăta şi duminica. Fluxul jucătorilor din acea perioadă este de neimaginat pentru zilele noastre, acest “magnet social” găzduind, în fiecare zi de joc, cel puţin 800 de persoane. La cele 13 mese din marea Sală a Oglinzilor luminate de candelabre de cristal se desfăşurau jocurile de ruletă, iar în Sala Ovală, chemin-de-fer. Printr-o uşă glasvand pătrundeau acordurile orchestrei de jazz din barul-restaurant, unde se făcea consumaţie şi se dansa. Sala mai mică, “la salle privée”, avea numai două mese la care miza minimă era de cinci ori mai mare decât în alte săli.” În plus,  între Casino și Hotel Palace, era și încă este un tunel pentru a facilita deplasarea jucătorilor fără a fi observați. Tunelul, din păcate nu se poate vizita, fiind folosit pe post de depozit.

Sincer, sincer, sincer, chiar merită să fie vizitat și o să rămâneți profund impresionați de ceea ce o să vedeți și de ceea ce o să auziți. L-aș mai vizita de încă 10 ori fără să mă plictisesc.

După ce s-a încheiat turul și am plecat profund mulțumită de alegerea făcută, am fost să mă răsfăț cu o pizza (după ce am vrut să merg la Casa Memorială George Enescu, unde puteai ajunge doar cu mașina, și cu Taxi ai fi dat în jur de 5 lei, dar ce să vezi ... dragii noștrii taximetriști, vor 10 lei fără să pornească aparatul ... și cum eu sunt împotriva risipirii banilor ... am zis lasă, mai bine mănânc o pizza și când o să am mașină, o să ajung și acolo) la Restaurant Irish unde am mai fost de 2-3 ori și chiar mi-a plăcut acolo. Am găsit tot felul de comentarii că personalul se poartă arogant și că este un restaurant comunist ... calmați-vă ... chiar este foarte primitor atât restaurantul cât și personalul. Și în plus de asta, primiți o bere gratis dacă comandați pizza(anii anteriori puteai să alegi dintre suc sau bere, dar acum a rămas doar berea). Am plecat de acolo fericită și mulțumită.