Autostadt | Raiul mașinilor

Mai spre sfârșitul aventurii din Germania, am fost la un parc de distracții imens (unde n-am făcut nici măcar o poză pentru că telefonul era în vestiar și aparatul nu-l mai cărasem după mine), cu topogane ... băi deci așa ceva ... îmi amintesc cu groază când am fost la un parc de distracții din România și după ce se dădeau prietenii mei pe acele topogane, se văitau că s-au julit de nu mai știu de ei pe spate, ceea ce m-a făcut să nu-mi doresc vreodată să mă dau pe topogane în costum de baie. S-a dat o luptă grea în inima și în sufletul meu când am urcat o groază de scări la parcul din Germania cu prietena mea nemțoaică ca să ne dăm pe topogan. După ce am văzut că lumea tot urcă de mai multe ori ca să facă asta, am zis gata, o fac. Mi-am luat poziția și ... a urmat o călătorie relaxantă, parcă plasticul din care era făcută partea interioară a topoganului îmi mângâia spatele și ledurile colorate din interior îmi bucurau privirea, lucruri care m-au făcut să urc la infinit acele scări pentru a mă bucura iar și iar de topoganele nemțești. Pe lângă asta, m-am mai bucurat de apele termale și de jacuzziurile încântătoare.
Beleaua abia acum vine... după această relaxare mirobolantă, dă-i și mergi pe jos până la Autostadt.
Nu am mers kilometri după kilometri, evident, dar faptul că ne-am detașat puțin de grup, ne-a dus la pierzanie și după îndelungi telefoane date pentru ghidare, am ajuns la acest rai al mașinilor. Mă simțeam în viitor, undeva prin anul 2050 (raportat la ceea ce avem în România). Era câte o clădire pentru fiecare firmă, clădiri de ți-o lua imaginația razna și interiorul era și mai și.
Cea mai belea, a fost atunci când noi, elevii români eram foarte revoltați că nu aveam unde să ne lăsăm gecile(pentru că era iarna și erau destul de voluminoase și grele) și de o data ghidul nostru spune Mergeți în dreapta, coborâți scările și găsiți garderoba. Stai ... stai ... stai ... tu ești angajată aici în Germania, șansele să lucreze aici o româncă sunt cu minus ... dar da, era româncă stabilită de mai mult timp acolo.
La câțiva pași erau benzi rulante ca la aeroport care te duceau spre alte clădiri mai puțin nebunești, unde erau foarte multe magazine de brand, mai mult sau mai puțin accesibile oricărui buzunar. După câteva ore petrecute acolo, ne-am îndreptat spre casă.
Cam aici se încheie aventura noastră.

EN: I was feeling in the future, somewhere in the year 2050. There is a building for each company, buildings that made your imagination gets crazy, and the interior was even more. Our luck was that we had a Roman guide and we can communicate very easy with her.. I was: Wait ... wait ... wait ... you are hired here in Germany, the chances of working here a Romanian are 0 ... but yes, it was a Romanian who was settled for a long time there.

In a few steps, there were conveyor belts that led to other less crazy buildings, where there were many brand stores, more or less accessible to any pocket. After a few hours there, we headed home.

This is where our adventure ends.